Forum Itbox Forum Index Forum Itbox
locul unde te simti bine
 
Salut! Ce faci ? Hai si tu cu noi :) ! Ce?! Vrei sa pleci ?! :) Stai asa oleaca!
Ne-am deschis Cafenea! Te asteptam si pe tine in Cafenea la itbox.
Locul Unde Te Simti Bine!

scrieri bestiale

 
This forum is locked: you cannot post, reply to, or edit topics.   This topic is locked: you cannot edit posts or make replies.    Forum Itbox Forum Index -> Literatura & Poezie
View previous topic :: View next topic  
Author Message
buricozaur
junior
junior


Joined: 22 Feb 2008
Posts: 3
Location: baia mare, maramures, romania, europa, terra

PostPosted: Fri Feb 22, 2008 2:59 pm    Post subject: scrieri bestiale Reply with quote

***

Stãteam la o ceaşcă de cafea, vorbeam discuţii şi ţigările fumegau între degete îngălbenite, prefăcându-se în scrum. Şi-apoi cineva a strigat, privindu-mă în ochi: Tu nu eşti un monstru! Ochii ăia, zâmbetul ăla, gesturile alea şi vorbele lui, toate spuneau împreună Tu nu eşti un monstru. Nimeni nu-i ceruse părerea, nimeni nu dorea să ştie. Era pe lângă subiect. Dacă nu rostea cuvintele astea, dacă nu le-ar fi rostit, vă rog să mă credeţi că nu s-ar fi întâmplat nimic. Credeţi-mă că întâlnirea banală ar fi continuat şi vorbele banale ar fi curs la fel ca până atunci între noi fără să însemne nimic, fără să justifice nimic, nimic, absolut nimic. Dar ele au fost rostite, au izbucnit fără preambul, întrerupând cântecul sirenelor ca o incantaţie, ca o parolă. Şi-am fost nevoit să le răspund tuturor, privindu-i pe rând în ochi: Într-adevăr, nu sunt un monstru, strivindu-mi ţigara de palma mea stângă şi zgâriind tăblia mesei cu cele şaptesprezece gheare, Ai dreptate, i-am zis, nu sunt un monstru, muşcându-l de beregată şi plăcându-mi sângele lui cald, Unde plecaţi?! am urlat spărgându-le timpanele, eu nu sunt un monstru, erau panicaţi şi vreo doi dintre ei nu-şi mai putuseră controla sfincterele, duhnea acolo ca în iad, mirosul fricii, feţele lor crispate de spaimă, cu ochii bulbucaţi, urlând cu toţii la unison, am mai ucis câţiva, i-am strâns de gât, le-am sfãrâmat coşul pieptului, mi-a plãcut să le arăt celorlalţi inima unuia dintre ei încă palpitând în ghearele mele, şoptindu-le fiecăruia în parte: Nu sunt un monstru, apoi m-am eliberat de haine, cusăturile pocniseră oricum şi cele trei perechi de mâini au smuls fiecare câte o parte din masca ce o purtasem, acum puteam să văd cu toţi cei cinci ochi şi să muşc şi cu mandibulele laterale, vorbeam mai greu acum dar totuşi am grohăit: Într-adevăr, nu sunt un monstru. În jurul meu nici o mişcare, inimile lor încetaseră să mai bată şi cadavrele ciopârţite zăceau în grămezi informe de maţe, vomă, viscere şi sânge. Nu mai era nimeni care să-mi asculte ruga, doream să mă audă cineva. Nu sunt un monstru, i-aş fi zis. Nu sunt un monstru, l-aş fi implorat. M-am ghemuit lângă masă, lăsând lacrimile de atâta timp înăbuşite să-mi curgă printre riduri. Plângeam: Nu sunt un monstru.

***
Ajunseserăm în vârful muntelui, oraşul se vedea mic la picioarele noastre, şi un alb murdar, ultima zăpadă căzută acum o săptămână, acoperea totul. Turnul cu pricina nu era un turn de fildeş. Era tot ce mai rămăsese dintr-o biserică medievală care se fãcuse scrum acum câteva veacuri. Doar turnul mai supravieţuise incendiului şi mă bucuram pentru el şi nu mã întristam pentru biserica întoarsă în pământ, pentru că asta e menirea bisericilor, să dispară de pe faţa pământului şi această biserică îşi urmase menirea, de fapt bisericile îmi sunt indiferente.
Zăpada scârţâise sub paşii noştri, uşa masivă din lemn scârţâise atunci când am intrat în turn şi scara spiralată scârţâise în timp ce tălpile noastre călcau apăsat fiecare treaptă, stârnind praful şi porumbeii din turn. Dar acum eram chiar în vârf şi priveam printre creneluri şi mă gândeam că a venit clipa pe care o aşteptam de-atâta timp, că voi putea să zbor în sfârşit. Că voi putea să zbor, în sfârşit, la asta mă gândeam în timp ce ea îmi spunea cuvinte despre Icar şi ce a păţit el zburând şi eu mă gândeam că Icar a fost un prost dacă a păţit ce a păţit, dar ea mă tot privea în ochi şi-mi spunea cuvinte despre turnul medieval pe care-l compara cu turnul babilonienilor şi eu mă gândeam că babilonienii erau nişte proşti, atât de multe cuvinte ieşeau din gura ei cu buze roşii, cărnoase, spunând: mai bine hai să construim împreună un turn până la cer din care o să poţi învăţa să zbori şi chiar o să zbor şi eu împreună cu tine, căci dacă o sã fim doi, atunci şi zborul se va înjumătăţi şi vom zbura fiecare doar câte o jumătate de zbor şi eu mă gândeam că eu vreau un zbor întreg numai pentru mine şi-mi spunea cuvinte cu ochii ei mari şi verzi: atunci o să-ţi construiesc un labirint, cel mai frumos labirint, cu mâinile mele am să ţi-l construiesc şi mi-a arătat mâinile ei, pe care le sărutasem de atâtea ori, pe care le încălzisem cu suflarea mea de-atâtea ori şi în spatele cărora se ascunsese de-atâtea ori ca să plângă, o să fie cel mai labirint dintre labirinturi şi eu o să mă ascund în el şi tu o să mă cauţi până o să mă găseşti, o să mă cauţi, nu-i aşa? şi eu mă gândeam că de-ar fi să caut pe cineva într-un labirint am să mă caut pe mine, nu pe ea, pe mine am să mă caut şi când am vãzut lacrimile din ochii ei şi când am ascultat tremurul glasului ei spunând cuvintele mai stai, atunci am zburat peste creneluri, căzând spre pământ, rotindu-mă în aer, n-am mai văzut-o în vârful turnului, dispăruse, rotindu-mă spre pãmânt, ea stătea la poalele turnului şi mă aştepta, cu buzele ei cărnoase şi roşii zâmbind privindu-mă cu ochii ei mari şi verzi şi tăindu-mi aripile cu coasa ei mare şi lucioasã.



***

Acolo, pe buza prăpastiei, liniştea era mai gri decât cerul şi auzeai ticăitul ceasului solar, fiecare mişcare a umbrei îţi bubuia în timpane, hrănindu-ţi ura, ajutând-o să supravieţuiască. Ea, de partea cealaltă, dincolo de abis, cu mantia cea albă fluturând în vânt, ea nemişcată cu braţele întinse, ea rotindu-se de cealaltã parte, dansând în ritmuri pe care tu nu le auzi, ea îmbrăţişându-se, îngenunchiind, ea implorând către cerul mai gri decât liniştea, ea mângâind pământul, stânca, ea abandonând mişcarea, dormind, ea visând. Tu, de partea cealaltă a abisului, cu mantia cea neagră fluturând în vânt, privind-o pe ea visând, hrănindu-ţi ura cu zgomotele ceasului solar, umbra lui Yggdrasill scrâşnind prin nisip, printre pietre şi cenuşă, revenind de unde a plecat, rotindu-se în jurul arborelui... fără sfârşit această mişcare, tu abandonând mişcarea, dormind, tu visând. Ea deschide ochii spre tine, mirată, îşi reia ritualul dinainte de vis, apoi strigă spre tine, dar sunetele cad spre prăpastie, rãmâne nemişcată un timp, cu faţa ascunsă între palme, plânge şi lacrimile îi strălucesc printre degete. Ea îşi lasă mâinile să cadă, ea îşi dezbracă de mâini faţa, zâmbind începe să danseze dansul de lumină, pentru tine, pentru ca tu să înţelegi, o dată, şi încă o dată pentru ea, şi tu înţelegi. Apoi vă luaţi avânt şi săriţi amândoi spre prăpastie, atingerea mâinilor în aer, prăbuşiţi-vă împreună, mângâieri grăbite, caută-i trupul cât mai ai timp, priviţi-vă în ochi şi căutaţi-vă şi găsiţi-vă, muşcă-i buzele cu buzele tale împreună alunecând, căzând, mirosul de înger al pielii ei, şoaptele lui întretăiate de vânt, ea îl aude acum, ea tremură şi înţelege prea târziu, ea se zdrobeşte de pietre fără suflet. Tu deschizi ochii şi priveşti dincolo de abis, unde e ea? te întrebi, în visul tău vă prăbuşeaţi împreună, ea a dansat pentru tine dansul de lumină ca să înţelegi şi tu ai înţeles, iar apoi v-aţi prăbuşit împreună. În jurul tău izbucnesc condori uriaşi, ei sparg liniştea mai gri decât cerul şi planează spre fundul prăpastiei, îi urmăreşti cu privirea şi-i vezi smulgând carnea din trupul ei zdrobit, sfâşiat, şi-i vezi luptându-se pentru ochii ei, pentru inima ei, scobind spre viscere cu ghearele, cu pliscurile însângerate, apoi luându-şi zborul croncănind, stârnind ecouri, lăsând în urmă o mantie albă de înger. Tu te întorci în amurg, dar nu e amurgul tău, e al lor, apoi, cu toată ura hrănită cu zgomotele ceasului solar aprinzi arborele, îi dai foc lui Yggdrasill strigând spre cerul mai gri decât liniştea cuvintele dansului de luminã. Carnea ta, carnea ei, carnea condorilor. Cenuşa arborelui, cenuşa zeilor, cenuşa umbrelor.
:!:
_________________
Carpe diem!
Back to top
View user's profile Send private message Send e-mail Visit poster's website Yahoo Messenger
Reclama






Posted:     Post subject: Acorda-ne putina atentie

Back to top
tuffgirl
can't touch this


Joined: 10 Feb 2005
Posts: 4571
Location: ;)

PostPosted: Fri Feb 22, 2008 9:57 pm    Post subject: Reply with quote

Mai ai? Very Happy
_________________
Those who wish to appear wise among fools, among the wise seem foolish.

- Quintilian, De Institutione Oratoria
Back to top
View user's profile Send private message AIM Address Yahoo Messenger
buricozaur
junior
junior


Joined: 22 Feb 2008
Posts: 3
Location: baia mare, maramures, romania, europa, terra

PostPosted: Sat Feb 23, 2008 9:35 am    Post subject: scrieri bestiale, continuare Reply with quote

***

Eşti disperat, dragul meu? Sunt disperat, draga mea. De ce eşti disperat, dragul meu? Pentru că exist, draga mea. Ştiam eu, tu nu mă mai iubeşti, dragul meu! Ba da, te mai iubesc, draga mea. Numai că sunt disperat pentru că exist. Atunci, dacă mă iubeşti, fă dragoste cu mine, dragul meu. Bine, draga mea. (Cei doi fac dragoste un timp). A fost minunat, dragul meu. Da, draga mea. Înseamnă că nu eşti chiar asa de disperat, dragul meu. Ba da, sunt chiar aşa disperat, draga mea. Eşti un mincinos, dragul meu. Nu sunt un mincinos, draga mea. Ar trebui să consulţi un psihiatru, dragul meu. Ar trebui, draga mea. Când o s-o faci, dragul meu? Într-o zi, draga mea. Bine, dragul meu, acum hai să ne culcăm. Să ne culcăm, draga mea. (Cei doi se culcă un timp). Bună dimineaţa, dragul meu. Bună dimineaţa, draga mea. E frumos afară, ascultă cum latră privighetorile, dragul meu, nu-i aşa că-i frumos? E frumos, draga mea. Ce program ai astăzi, dragul meu? Astăzi am să mă sinucid, draga mea. Dragul meu, dar nu te poţi sinucide astăzi, e sâmbătă, e week-end. Ai dreptate, draga mea, nu mă pot sinucide în week-end. Cred că am să mă sinucid poimâine. Aşa e mai bine, dragul meu. Să fac cafeaua? Da, draga mea. (Ea face cafeaua un timp). Poftim cafeaua, dragul meu. Mulţumesc, draga mea. E destul de tare? Da, draga mea, e o cafea destul de tare şi destul de aromată. Nu-ţi aprinzi ţigara, dragul meu? Nu, draga mea, de astăzi mă las de fumat. Bine, dragul meu. Etc. Într-o zi, domnul Eugen Ionescu s-a trezit mort.

***

Frunză verde de departe.
Eu am un suflet de rezervă. Pe care îl folosesc pe timp de furtună.
Cu toţii aveţi câte două suflete. Privesc în jur şi le văd. Feţe cu două suflete. Măşti cu suflete gemene. Sau poate doar frate şi soră. Poate că sunt nişte fraţi şi surori incestuoşi. Sufletele. Câte două în fiecare trup. În spatele măştilor sunt feţe. Adevăratele feţe. În spatele sufletelor de rezervă sunt sufletele. Cele adevărate. Ei îşi imaginează că oamenii sunt măştile şi sufletele de rezervă adiacente. Atât îşi pot ei imagina. Atât văd ei. Dacă ar exista cineva care să poată face deosebirea, ar avea o surpriză imensă...
Îl văd, vine spre mine, masca i se destinde într-un zâmbet. Ştiu ce am de fãcut. Masca mea devine oglinda celei din faţă. Acelaşi zâmbet, aceeaşi expresie de salut, politeţe, interes. Mâna virtuală cuprinde masca şi i-o smulge. Un chip gol, unde îi e faţa? Moartea metaforă cuprinde sufletul de rezervă şi i-l smulge. E gol, unde îi e sufletul? Un vid cu mască, asta era, asta este încă. În jurul meu, măşti, camuflând viduri, scriu poezii.
Oamenii continuă să zâmbească. Le e foame şi sete. Mănâncă şi beau. Fac dragoste. Bărbaţii merg la război, femeile nasc şi îşi cresc copiii. Miliarde de oameni însufleţiţi. O mulţime de viduri mascate.

***

Reverberaţii, diapazon, o albă pânză de păianjen, zaruri măsluite, câţi dintre noi au coborât spre voi, astăzi celălalt a dispãrut, undeva se întâmplă minunea şi eu n-am să fiu prezent, sunt zări de purpură, ploaie fierbinte udă-mi ghiveciul când o să-mi plantez aici ochiul cel verde, sunt eu însumi albastru, combinaţii de griuri pe tabla de şah, o, regele îşi dă regatul dar cai nu mai există, cât de departe cele şapte surori ale fratelui meu, spre tine din nări fremătând aburi se revarsă, sunt sus şi privesc râuri curgând spre fluvii care se varsă în ocean, ce multă linişte, eu am dorit-o, dar dincolo de cuvinte, pornesc rachete spre celălalt spaţiu, “şi spaţiile au partea lor de vină” să exişti şi poate să fii, am crezut că viii poartă în ei viaţă dar moarte ei împrăştie, aşa cum bărbatul împrăştie a lui sămânţă în trupul femeii, copilul s-a nãscut mort, îmi pare rău, altă dată o să fim mai atenţi, cât de departe sunt pădurile din Sahara brăzdate de lungi canioane prin care patrulează corbi rozalii, arată ca nişte plămâni palpitând, inspiră, expiră şi soarele îi usucă pânã miercurea cealaltă mai sunt trei ani, am obosit dar crematoriul e sub carantină, să cauţi şi să găseşti cuvinte, să nu cauţi şi totuşi să le găseşti, eu am sã plec odată şi nimeni nu va şti de ce, care sunt motivele şi tot timpul după aia mă vor nota în catalog absent nemotivat, ajutor, lansez S.O.S.-uri!

***

A fost un timp când nemuream împreună, în oaze de carne ne întâlneam şi de-acolo uneori zburam atât de departe, iar alteori săpam atât de adânc. Când părăseam locul dintre cer şi pământ, sângele meu era sângele tău şi nu mai aveam gânduri să construiesc idoli casanţi şi doar paşii mei stăruiau preţ de o clipă a clipei pe nisipul deşertului. Mi-am risipit astfel o mulţime de urme, o mulţime de umbre, dar nu regret nimic. Din timp în timp chiar mă întorc acolo, în haos şi-mi place să cânt despre tine, să invoc zeii mincinoşi şi să-ţi privesc fotografia înrămată ciugulită de corbi. Apoi revin şi-i privesc pe toţi cu scârbă, atâta materie în jurul meu, mişcându-se, transformându-se, palpitând, existând. Cred că atât doream să îţi spun, că a fost un timp când nemuream împreună. Şi sângele tău era sângele meu. Ajunge. Prostii.
Ar trebui să pun ghilimele uneori. Dar nu-mi mai amintesc unde. Ştiu că ar trebui să pun ghilimele, o simt. Cât mai multe ghilimele. Propoziţii întregi între ghilimele. Doamne, cât sunt de uituc. Ce multe ghilimele aş mai pune dacă... Ce frumos cuvânt- “ghilimele”. Am pus ghilimelele între ghilimele ca să se ştie o dată pentru totdeauna că e benefic să folosim ghilimelele, că nu e posibil să le lăsăm de izbelişte. Să ciocnim, deci, pentru ghilimele. Hai sictir!

***

Astăzi sunt un copac, ieri am fost un trunchi de copac, poate mâine am să fiu doar o rădăcină de copac. Dar astăzi sunt un copac şi aud drujbele scrâşnind aproape. Poate că eu sunt cel ales de data asta, poate din trunchiul meu vor muşca dinţii ascuţiţi ai ferăstraielor. Şi mai târziu o parte din mine va fi carte, altă parte – raft de bibliotecă, iar restul va arde pentru a încălzi membrele degerate ale vreunui moşneag veteran de război. Acum sunt un copac şi poate într-o zi, un om mă va alege pentru a ciopli în mine o canoe, sau un idol păgân şi atunci am să plâng cu lacrimi umede şi albe. Sunt un copac şi-n jurul meu pădurea, fraţii mei, copacii, mă protejază. Căci poate ei vor fi aleşi să cadă sub securile oamenilor şi apoi să devinã idol, foc, sau canoe. E singura speranţă pe care o am, că celălalt, fratele meu din pădure va fi următorul. Nu eu, Doamne, te implor, fă ca celălalt, fratele meu din pădure să moară următorul!
Atunci când Nichita s-a întors în pământ, pădurea a plâns o vreme.

***

Ard, mă mistuie flăcările, sunt cenuşă. Plouă, mă îneacă valurile, sunt lut. Mâinile, scobesc malul, găsesc lutul. Omul, modelează lutul, idolul e gata. Focul, mă mângâie flăcările, sunt incandescent. Lumină, aer, în jurul meu viaţă. Oamenii, la picioarele mele, în genunchi. Ritualul, dansul spre extaz, invocaţii sacadate. Lacrimi, pe faţa mea lacrimi, erodează lutul. Femeile, în faţa mea spaimă, iată minunea. Copiii, aud jocul departe, copiii cântă. Războinici, măştile hidoase, dezgroapă securea. Săgeata, vâjâie spre mine, sunt cioburi. Ard, mă mistuie flăcările, sunt cenuşă.

***

Îmi construiesc castelul din cuburi albe ca să reflecte lumina. Ca să trimită razele de lumină înapoi de unde au venit. Retina incendiată de la mulţimea de supernove se revoltă şi scurmă tunelul prin gelatina gri. Covorul de frunze uscate scârţâie crocant sub paşii ce duc către peşteră. Focul aşteaptă acolo de mult timp. În interior - întuneric, fierbinte. Revii acasă şi ultimele gânduri ţi le converteşti în senzaţii. Atât de bine, atât de uşor. Greaţa drumului către lumină e trambulina de pe care ţâşneşti spre cerul înroşit al apusului. În jurul tău picură ceară. Îţi pui pecetea acolo unde ei îşi rostesc adevăratele minciuni. Apoi îţi iei avânt şi cobori scările către celălalt “împreună”. Cu mâinile însângerate, ea te aşteaptă de trei eternităţi. În jurul ei, ielele dansează şi cântă. Te prinzi în joc, murmuri împreună cu ele chemarea. Rămâi acolo un timp şi încă un timp şi-apoi saluţi şi pleci. Şi dansul lor îngheaţă şi ultimul vers al cântului se repetă la nesfârşit, ecou al ecoului. Memorezi cele trei cuvinte “fluture, omidă, ou”, îţi spui că parola asta n-o să-ţi deschidă nici o poartă, dar ceva dintr-un colţ al sinelui tău te face să crezi că totul nu e decât o greşeală. Vârtejul ce te soarbe spre el însuşi te surprinde visând şi sudoarea fricii îţi lipeşte carapacea de carne şi sângele de sânge. Ăştia mi-au dereglat computerul, gândesc neuronii tăi obosiţi şi cu ultimele puteri îţi sprijini umbra de întuneric şi dai drumul strigătului de groază pe care ţi l-au dãruit ursitoarele atunci când te-ai născut prima dată. Oglinzile se sfãrâmă şi devin nisip şi dincolo de ploaia ce se scurge o vezi pe ea, care te aşteaptă de trei eternităţi cu mâinile însângerate. Abia atunci închizi cartea şi clipeşti din ochii tăi verzi ca să îndepărtezi lacrimile. Şi ele se scurg printre riduri, îngheaţă şi se sparg de podea cu zgomot cristalin.
Pe ecranul calculatorului apar litere una după alta, repede, din ce în ce mai repede: “Greşeală de programare. Apăsaţi tasta ENTER altfel în 10 secunde activăm procedura de autodistrugere. Începem numărătoarea inversă. 10, 9, 8... , 3, 2, 1, 0; Procedura executată. Experiment eşuat. Subiectul decedat. Introduceţi datele subiectului următor.”
-- GAME OVER --

***

Aştept. Aştept să-mi vină gândurile. Am deschis toate canalele de comunicaţie, sunt un receptor ce palpită, un radar şi de-acum tot ce am de fãcut este să aştept. Aşa gândeam eu. Gândeam despre gândire aşa cum unii scriu romane despre cum se scrie un roman. Mă îndoiesc, cuget, exist, Dumnezeu există. Aveam fantezii despre imaginaţie. În visurile mele visam visuri. Şi când a apărut, totul s-a surpat. Într-o clipă, brusc. Tot sistemul de valori, toată arhitectura realizată cu atâta migală într-un timp atât de îndelungat. Apoi am gândit, de fapt urmãtoarele cuvinte mi-au apărut clar şi distinct în minte:
Instantaneu izbucneau zorile sferei. Întuneric, mai mult întuneric. Sânge din inimă să sorb cu poftă. Setea să-mi curme, paşi fãrã urme. Foame de puncte, foame de linii. Strigă şi urlă şi zbiară şi geme. Lasă flăcările să dea formă focului, clepsidra să dea substanţă timpului. Muşcă şi sfâşie, sfărâmă, înghite. Smulge-le masca, picură ceara, pune-ţi pecetea. Limba ta, cuvintele tale - limită, margini. Niciodată, nimeni, nicăieri. Profetul deşertului, vocea pustiului. Piei, ispită! Rană, răneşte-mă, rană, vesteşte-mă, rană, doreşte-mă! Muzica, fără ritm, fără melodie. Muzica fără sunete. Dansul nemişcat. Tăcere.
Şi toate astea mi-au confirmat faptul că trebuie să plec. M-am prelins în celălalt spaţiu. Acum continui să fiu o secundă a eternităţii.

:taz:
_________________
Carpe diem!
Back to top
View user's profile Send private message Send e-mail Visit poster's website Yahoo Messenger
Aneisse
100% unknown species


Joined: 07 Oct 2004
Posts: 3093
Location: Somewhere close

PostPosted: Sat Feb 23, 2008 1:58 pm    Post subject: Reply with quote

POt sa ma bag si eu in seama in topicul tau? Mr. Green
Am si eu cate ceva...

Metamorfoza


Imi simt capul greu de parca e plin dintr-odata cu pietre de rau albe si reci ... reci si albe ca oglindirea lunii peste zapada banchizelor polare. E iarna... e vremea lupilor si-a vantului turbat ce urla slobod prin cotloane intunecoase in cautarea propriului ecou...
Sub tample , tumult de cascade, gonesc haotic ganduri si fulgere iar capul, capul mi-e tot mai greu si ma doare de parca sta sa crape intocmai ca un bostan pe care nu il mai incape coaja sau poate...poate sunt de vina ochii... Ah, ochii astia! De nu m-ar arde ca taciunii aprinsi in vatra poate as plange dar mi-e teama . Mi-e teama ca in loc de lacrimi , din ochi au sa-mi tasneasca limbi de flacari rosietice ce-au sa ma cuprinda si-or sa ma mistuie intr-un moment de uitare de sine mai iute decat o combustie spontana si-atuncea tac…. tac si-mi strang pumnii pana-mi simt unghiile in carnea palmelor si ascult cum imi cresc intre omoplati aripi negre de pucioasa, ce se arcuiesc si se intind cu o vointa proprie ca dupa un somn prea lung, mai lung decat toata era glaciara.
"Turbez!" imi spun in gand cu dintii inclestati simtind cum din interior spre afara, in cap imi creste un gard de sarma ghimpata. Imi vine sa urlu si URLU!... in sinea mea stiind ca pot opri oricand toate astea dar ca nu, nu o voi face…
Mi-am privit propria reflexie in sticla geamului si-aproape ca nu m-am recunoscut purtand in coltul buzelor acel zambet perfid si arogant ... "Scumpa Nemesis! Esti tu oare cea care ma bantuie sau.... sunt eu care te bantui pe tine si-ti tulbur somnul etern in pierdutul Olimp?” Ah, parca am un bolovan in loc de cap, poate chiar un munte intreg si in gura maracini si fiere! "NU!!! N-am sa pun capat!"Privesc piezis prin fereastra spre cer. “N-ai ce sa-mi faci! Iti cunosc slabiciunea , sunt EU si stiu cum sa te lovesc lovind in mine cu pumnul dispretului! N-ai ce sa-mi faci dar eu am sa te vanez in fiecare zi pana la sfarsit si-ai sa mori in fiecare zi odata cu mine”.
Ma zguduie rasul sau plansul … nu mai cunosc diferenta, e vreuna? Mi-e greata si-mi simt stomacul o cloaca de serpi , cobre si vipere cu corn …puzderie …”La dracu’! O sa am nevoie de un erpetolog pentru ceremonia de exorcizare.”
Ma cutremur de scarba.Sunt epuizata…
- Va simtiti bine?
Brusc aterizez ca picata din luna.
- Mai doriti ceva, ma intreba chelnarita cu o privire curioasa.
- Aaaaaaa……nu….aaaa, nu multumesc. Nota va rog si….un pahar cu apa daca se poate.
Vazand ca se indeparteaza scotocii prin geanta fastacita tragand cu coada ochiului in geamul ferestrei, “Arat ca dracu’!” mi-am spus reusind sa gasesc intr-un final prin multimea de lucruri marunte portofelul.
- Nota dumneavostra si…apa.
- Multumesc, poftim banii si pastrati restul , zic eu ridicandu-ma grabita sa ies cat mai repede. M-am rasucit pe calcaie cu haina pe jumatate imbracata si cand ma credeam scapata si mai aveam doi pasi pana la usa o aud in spatele meu :
- Stati! V-ati uitat pastilele…
Ma uit la ea mirata cum imi intinde flaconul alb, zambesc stangaci.
-Aaaa…nu sunt ale mele. Erau pe masa, am mintit cu nerusinare si-am iesit.
Afara. Aer rece. Noapte, cer, stele…
“Nu spui nimic!?! Oricum tu nu spui si nu faci niciodata nimic. Nu stiu de ce ma mai obosesc… Ma intreb daca nu cumva rolurile sunt exact pe dos…Cine a cui inventie o fi? Offf nu stiu de ce imi bat capul cu tine…nu stiu de ce imi bat capul in general...”
Mergeam cu pasi repezi stiind ca nu am nici un motiv ca sa ma grabesc. Desi tarziu, pe strada inca mai colcaiau destui oameni intr-un dute-vino de-a dreptul enervant. Unul care abea reusea sa se mai tina pe picioare, rezemat cu o mana de grilajul unei vitrine imi striga cand trec pe langa el :
- Ia zi piesa, te fac o cafea?
“Piesa e ma-ta! ii raspund in gand fara sa intorc capul, Du-te dracu!”
Ce ipocrita sunt! Niciodata nu vorbesc asa decat in gand.
_________________
Daca dragoste nu e, atunci...sa facem !!! Smile))
http://theoldjukebox.blogspot.com/
Back to top
View user's profile Send private message Visit poster's website Yahoo Messenger
buricozaur
junior
junior


Joined: 22 Feb 2008
Posts: 3
Location: baia mare, maramures, romania, europa, terra

PostPosted: Sun Feb 24, 2008 4:20 pm    Post subject: frumos Reply with quote

Draga Aneisse, imi place cum scrii, felicitari, daca vrei sa ma contactezi scrie-mi la vischirazvan@yahoo.com si mai povestim Smile eu sunt singur, tu?
_________________
Carpe diem!
Back to top
View user's profile Send private message Send e-mail Visit poster's website Yahoo Messenger
Miracle
gold member
gold member


Joined: 18 Dec 2007
Posts: 603
Location: In my world of paper flowers

PostPosted: Mon Feb 25, 2008 12:29 pm    Post subject: Reply with quote

Tot timpul cand vreau sa scriu ceva am o stare de nesiguranta, de teama. Confesiune:
.Pe de o parte vad scrisul ca o exorcizare,un demers de demolare si reconstructie interioara.Perfect! Dar exista si partea intunecata(parerea mea) a scrisului pentru ca el te tradeaza.Esti cumva tradat de propria creatie(poate e mult spus dar e primul cuvant care mi-a venit) si scrierea iti devine punctul vulnerabil, un fel de calcai a lui Ahile.De ce? Pentru ca EL reprezinta portita de scurgere a persoanei, a sentimentelor.Prin scriitura aceea aparem goi in fata lumii.In plus aparem cu o mare rana(sangeranda?!).Si bulgarasul se contureaza=scriem despre propria rana.E ciudat sa vorbesc despre scris cand de fapt eu tastez..E asa de impersonal.Mai ca-mi vine sa scriu pe hartie si pe urma sa transcriu pe calculator.Dar nu ar mai fi la fel de spontan.Si ar fi o dubla tradare.A mea si a scriiturii.Eu imi tradez scriitura ,ea ma tradeaza pe mine.Si totusi suntem una din alta.Eu sunt plina de ea si Ea e plina de mine. E interesant raportul asta.As vrea sa scriu tot.In fiecare secunda sa scriu.Sa concretizez tot in cuvant si sa ramana acolo.Sa stiu ca a fost.Pentru ca stiu, am incercat,am citit: "ideea neexprimata in scris nu exista iar un cuvant netranspus in scris ramane o efemerida".Si cand te gandesti ca trec.Si stai...si..oare chiar au fost? As scrie toata ziua.Si as face liste cu..Sa nu uit...cu asterisc...* sa fug de locul comun, *ca drumul prin Blaga trece prin Caragiale.Si tot asa as umple pagini intregi..
Si despre ce am scris eu acolo? Despre mine...despre noi..despre toti.
Prin fisura asta mi (ni) se duce-duce-duce viata pe World Wide Web.Si fugim si nu o mai putem prinde.Suna patetic? Imi pare rau..Dar asta e adevarul, personificand scrierea si viata ..inerent.Are picioruse.
Constiinta ca traim,iata, existam.
Imi amintesc de-o vorba de-a lui Dinescu : "Ce p*** mea, scriu!"

Cred ca am facut-o din orgoliu.
_________________
Aici zace, intacta, uscata, caractita mica a prostiei.
Ma am la mana.
Back to top
View user's profile Send private message Yahoo Messenger
Aneisse
100% unknown species


Joined: 07 Oct 2004
Posts: 3093
Location: Somewhere close

PostPosted: Tue Mar 04, 2008 11:04 am    Post subject: Reply with quote

Timpul isi taraie zilele prin viata mea... Aceleasi zile, mereu plictisite, sapte la numar... Candva erau opt dar una s-a prapadit saraca. Pacat... era ziua mea preferata.
Ascult linistea si simt cum se dilata spatiul astfel ca oriunde incercam sa ajung ieri, se muta azi mai departe...prea departe si-ajung de fiecare data cu aceeasi marja de intarziere : prea tarziu.
Ma uit peste umar si o vad in coada ochiului cum ma urmareste resemnata. Ea, umbra mea, tace. E obosita pesemne , si-a consumat toata energia in repetate incercari de a se desprinde de mine.
"Hei!, ii strigai eu, Nu ma ura mai tare decat te urasc eu pe tine!".
Nu mi-a raspuns dar...asa e ea... Eu sunt cea care vorbeste tot timpul si ea e cea care nu spune niciodata nimic.
Tacticoasa ascutea un creion.
"De ce incalci regula? Stii ca tot ce trebuie sa faci e sa ma imiti pe mine! Daca ne vede cineva?!?" . Nici nu s-a sinchisit asa ca a trebuit sa ma apuc si eu de ascutit creioane...
Si-a vazut de treaba si cum a terminat s-a apucat sa deseneze un zid intre noi, caramida cu caramida... Am zambit. "Nu-l desena prea greu, n-am sa va pot cara in spate pe-amandoi si iar o sa ne prinda iarna pe drum!".
Am privit rabdatoare zidul ce se ridica in spatele meu si cand ultima caramida a fost asezata , m-am ridicat sa plec : "Ramai cu bine umbro!".
Facui un pas si inca unul, urmara altii doi, apoi, privii in spate. Era tot acolo, la locul ei, lipita de talpile mele ... un pic botita doar, pe margini...
Zidul -- la locul lui si el!

"Nu te necaji, ii spusei, data viitoare ai sa reusesti!"
_________________
Daca dragoste nu e, atunci...sa facem !!! Smile))
http://theoldjukebox.blogspot.com/
Back to top
View user's profile Send private message Visit poster's website Yahoo Messenger
Display posts from previous:   
This forum is locked: you cannot post, reply to, or edit topics.   This topic is locked: you cannot edit posts or make replies.    Forum Itbox Forum Index -> Literatura & Poezie All times are GMT + 2 Hours
Page 1 of 1

 
Jump to:  
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
Portal - Bandwidth Test ( test your internet bandwidth ) - Bancuri ( cele mai bune bancuri ) - Radio Live ( posturi de radio live din romania ) - Anunturi Gratuite ( anunturi gratuite pe categorii ) - Jocuri ( spuma jocurilor flash de pe internet ) - Horoscop ( horoscopul tau zilnic ) - Subtitrari ( subtitrari filme ) - Antivirus ( scan online ) - Ziare ( ziare romanesti in ordine alfabetica ) - Vremea ( vremea in Romania ) - Taxi in Romania ( companii de taxi ) - Revista Presei ( spuma stirilor ) - Locuri de munca - Telefoane Mobile - Cazare - Jocuri Online - Jocuri Noi - Concerte - Parteneri - Program TV ( program tv in romania ) - Anunturi ( anunturi fara inregistrare )

Radio Live in Romania
- Radio - Europa FM Live - Radio 21 Live - Kiss FM live - Total Live - Pro FM Live - Guerrilla Live - City FM Live - Romantic FM Live - National FM Live

Rock FM | Radio ZU | Magic FM | National FM | City FM | Pro FM | Radio Guerrilla | KISS FM | Radio 21 | Europa FM | Radio Manele

Jocuri Online
Jocuri Actiune | Jocuri Amuzante | Jocuri Arcade | Jocuri Aventura | Jocuri Barbie | Jocuri Carti | Jocuri Casino | Jocuri Clasice | Jocuri Copii | Jocuri De Gatit | Jocuri Impuscaturi | Jocuri Indemanare | Jocuri Logice | Jocuri Puzzle | Jocuri Racing | Jocuri Shootere | Jocuri Sport


Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group

- WebHosting