Forum Itbox

[ovidiu bufnila]

fiction la greu energetic si SF si idei valurite si valuritoare cu scriitori romani de SF.

[Reclama]

[mariusd_bn]

Era Vanzatorul. Putea vinde orice oricui. Nici un angajator nu-si mai putea permite sa-l plateasca?
***
Totul incepuse cu cativa ani in urma. Se angajase ca agent de vanzari la o firma care distribuia calcatoare si filtre de cafea in sistem door-to-door. Timp de doua luni umblase prin oraselul sau natal si vanduse o multime de produse. Vanzarile au crescut si ca rezultat fusese avansat ca si asistent de vanzari la sediul firmei. Dupa inca trei luni de activitate in care reusi sa dubleze volumul total de vazari al firmei incepura sa se intereseze de persoana sa cei din conducerea centrala. Viata lui incepu sa se schimbe, isi lua masina, se muta intr-un apartament in centrul orasului, toate mergeau din ce in ce mai bine. Dupa alte doua luni cei din conducerea centrala il chemara in capitala si deveni manager general pentru distributia liniei de produse pe care incepuse sa o vanda la inceput. Se descurca din ce in ce mai bine, distribuitorii cu care discuta cumparau din ce in ce mai mult si facu multe deplasari in teren pentru a ajuta la cresterea vanzarilor in toate orasele in care aveau distribuitori. Intre timp salariul sau crescuse lunar, asa ca isi schimba masina si isi cumpara o vila la marginea orasului. Intra incet in lumea buna a capitalei si participa la o multime de petreceri si evenimente mondene. La sfarsitul anului fu declarat ?vanzatorul anului? si poza lui ajunse pe rpimele pagini in mai multe reviste si cotidiene. Incepu sa primeasca cereri in casatorie si dupa fiecare petrecere ajungea acasa cu cate o fata superba care de abia astepta sa intre in patul lui? Viata lui era extraordinara, se schimbase total ?Cand se gandea la momentul in care batuse pentru prima oara la usa unui prospect, ii venea greu sa creada ca ajunsese aici? Manager general, vanzatorul anului ?. Munca I se parea foarte usoara , discutiile cu clientii duceau intotdeauna la un contract ferm si toata lumea era multumita. Vanzarile firmei cresteau, cresteau?Devenise evident pentru toata lumea deja ca totul I se datora lui? Patronii firmei isi frecau mainile de bucurie vazand rezultatele si il avansara din nou. Devenise managerul general al intregii firmei, cu un salariu dublu si cu procente substantiale din profit. Continua sa munceasca in ritmul lui si rezultatele continuau sa arate foarte bine, dar, dupa alte cateva luni ceva incepu sa scartaie?Nu mai avea aceeasi placere ca inainte, se simtea plictisit?Si atunci isi indrepta atentia spre una din ofertele numeroase care ii veneau din partea concurentei. Insa acum se indrepta spre o firma multinationala care avea birouri in capitala. Dupa doua saptamani se muta dincolo si deveni general manager pentru toata tara. Produsele firmei erau cu totul altele, insa pentru el nu era o problema asta?. Continua munca aici si in 6 luni rezultatele firmei se imbunatatira cu aproape 40 de procente?
Aceste rezultate extraordinare atrasera atentia tuturor. Firmele concurente incercara sa il convinga, insa refuza toate ofertele venite ? Ramase la firma la care era si isi facu treaba foarte bine. La sfarsitul anului consiliul de administratie ii propuse sa preia toata partea de vanzari la sediul central. Accepta si dupa o saptamana era deja mutat in cel mai puternic oras al planetei si incepu munca sa?Avea o noua provocare acum si se simtea multumit?.
Insa nu era singura companie multinationala din lume?.Ceilalti devenisera gelosi pe succesele firmei la care lucra? Dupa o perioada in care fiecare incerca sa il atraga si nu reusi, unul dintre proprietari avu o idee?. Ii invita pe toti proprietarii marilor firme la o consfatuire secreta, unde dezbatura problema si in final, se intelesera ce aveau de facut? Il vor clona?
Dupa cateva luni se prezenta la biroul lui un delegat din partea celorlalti si ii inmana o invitatie la o discutie privata cu toti proprietarii de multinationale. La inceput incerca sa refuze, dar pana la urma nu reusi . Delegatul era cea mai frumoasa fata pe care o vazuse vreodata?Era exact fata pe care o visase in noptile sale de singuratate, pe care o cautase ?. Si atunci ii smulse si el promisiunea ca se vor mai vedea?
Se prezenta la intrunirea respectiva, care se petrecu undeva in Pacific, pe o insula mica, dar parca rupta din paradis?.
Asculta cererile celorlalti si le accepta pe toate?.Pretul era perfect, realizase visul sau cel mai ascuns? Se ridica, ii saluta pe toti si iesi. Inainte de iesire se opri la un birou unde o asistenta draguta ii culese o picatura de sange din degetul aratator pe o lamela de sticla?.
Iesi si o vazu pe Ea : era fata care venise in biroul lui, zambindu-i ?. O lua de talie si plecara amandoi spre malul oceanului, pe plaja alba si fina?..
***
- De unde au stiut ca voi accepta ? o intreba el, plimbandu-si mana pe coapsa ei perfecta.
- Erau siguri?. Pe mine m-au creat special pentru tine, zambi ea?..
El surase si accepta ideea?In definitiv, avea tot ceea ce dorea, contractul era ferm si nu mai putea fi reziliat de nimeni si de nimic? Iar clonele sale?.Vor aduce situatia la cea initiala, inainte ca el sa apara? Daca toti sunt la fel de buni?Nu ?

Bistrita
24.06.2003
_________________
Marius Damian
AVANGARDA key holder
http://www.avangarda.bn.ro

[Roxana B]

COLECŢIONARUL DE ?NGERI

Au venit toţi să-l vadă. S-au adunat tăcuţi, aştept?nd. Şi-au adus familiile, bătr?nii şi copiii, pe cei bolnavi şi pe cei trişti, pe cei osteniţi şi pe cei singuri. Au venit cei săraci şi cei prea bogaţi. Au venit cu vise şi speranţe.
Aşteptau miracole. Auziseră despre miracole, veştile circulă rapid, din gură ?n gură, din oraş ?n oraş, din generaţie ?n generaţie, din colonie ?n colonie. ?ntotdeauna fuseseră miracole, din cele care aduc schimbări, care fac visele şi speranţele să devină realitate, dar o altfel de realitate dec?t cea aşteptată, o realitate miraculoasă.
Au adus daruri. Fiecare după puterile sale, după sufletul fiecăruia şi după c?t de profunde şi de adevărate ?i erau dorinţele. Cei credincioşi. Cei disperaţi. Cei doar curioşi. Au adus daruri şi le-au pus ?naintea Vindecătorului de suflete. Apoi au aşteptat, tăcuţi.
Corabia sa strălucitoare l-a cobor?t din stele, ?nconjurat de lumină limpede. El aducea liniştea, pacea, odihna, sf?rşitul tuturor relelor. ?mplinirea. El le citea ?n suflete. Rătăcitor dintotdeauna printre lumi, căut?nd, ?mpărtăşind ?nţelepciunea tuturor, visele tuturor, durerile tuturor, neliniştea tuturor, dăruind şi adun?nd comori, Vindecătorul şi Colecţionarul.
A privit mulţimea, a privit darurile, şi le-a acceptat. Dar ?ncă nu era ceea ce-şi dorea el. Mulţimea tăcea, aştept?nd. I-a privit din nou, pe toţi, şi pe fiecare ?n parte. Şi le-a citit ?n suflete. A făcut c?te o călătorie ?n fiecare suflet.
?n fiecare suflet era ceva. O durere, o dorinţă, un vis, o deznădejde, o speranţă, prea multă singurătate, prea multă tristeţe. Şi le-a adunat pe toate ?n ?nţelepciunea sa, le-a purificat şi contopit ?ntr-o unică rază de lumină, curată, concentrată, a cărei forţă să poată străbate universuri. Ar fi putut atinge alte lumi să le ?mpartă şi lor din ?nţelepciunea supremă.
Dar raza de lumină nu era liberă. Nu avea un rost, un chip, o datorie. S-ar fi putut uşor dezintegra. A cercetat-o atent, s-o cunoască, şi cunosc?nd-o mai bine, s-o adauge măreţei sale colecţii aducătoare de miracole. Atunci el, Vindecătorul, Colecţionarul, s-a adresat mulţimii:
- Daţi-i un nume.
Şi fiecare din mulţime a murmurat numele viselor şi speranţelor sale, a ceea ce iubea mai mult şi preţuia mai mult. Colecţionarul a luat din fiecare c?te ceva şi o pus nume noii fiinţe, care s-a ridicat ?n lumină cu aripile larg deschise deasupra celor ce-i dăduseră viaţă, şi numai atunci au putut fi toţi fericiţi, ?mpliniţi, compleţi.
Noul ?nger s-a alăturat legiunii, şi-a găsit un loc printre ceilalţi, şi astfel i s-a dat un rang şi o misiune, după harul său.
Miracolele fuseseră ?ndeplinite. Colecţionarul s-a urcat ?n corabia sa, acum şi mai strălucitoare, şi şi-a reluat rătăcirea printre lumi, ?n căutare de noi ?ngeri pe care să-i alăture armatei sale. Şi ei s-au numit Mihael, Rafael, Gabriel, Samael, Anael, Azrael, Sachiel, Cassiel, Uriel, Asariel, Selatiel, Gudiel, Varahiel, şi multe alte nume. Unii i-au fost soldaţi credincioşi, i-au stat alături ajut?ndu-l să navigheze printre universuri şi să citească ?n suflete. Alţii l-au părăsit, refuz?nd să facă parte dintr-o colecţie şi să se supună regulilor celor fără de reguli. Au pornit să rătăcească pe propriul drum, mercenari fără stăp?n, ?n ?ncercarea de a-i regăsi pe cei din ale căror vise se născuseră c?ndva, de a se re?ntoarce la ei, ?n ?ncercarea de a restabili echilibrul.
Colecţionarul, Vindecătorul, Constructorul de Miracole, a obosit rătăcind. El nu avea nici un nume. ?ngerii nu-i dăduseră unul, ?l chemau ?n 99 de moduri, după dorinţele lor şi după caracteristicile fiecăruia, şi după nuanţele clipei. Altcineva trebuia să-i dea Colecţionarului un nume.
S-a oprit pe o lume pustie. Ceţuri groase ?i acopereau suprafaţă, şi era ?ntuneric. Liniştea i-a făcut bine pentru un timp, i-a calmat zbuciumul, neliniştea, angoasele adunate ?n eterna-i rătăcire. Dar tot nu avea cine să-i dea un nume, clipa aceea era ?ncă departe. Colecţionarul nu se mai oprise niciodată pe o lume pustie, ?ntotdeauna fusese cineva care să-l ?nt?mpine, cu daruri, cu speranţe, cu credinţă, cu dorinţa de miracole. Acolo nu era nimeni.
Atunci a ?nceput să se g?ndească la cum ar vrea să fie lumea lui, lumea care să-i pună un nume şi să-i dea un rost. Mai ?nt?i de toate, să fie lumină.


Roxana Brinceanu
2003

[ovidiu bufnila]

Creatorul
- in memoriam Fredric Brown -
short story SF
de Lucian-Dragos BOGDAN


Usa culisa fara zgomot, izol?ndu-l pe Jaach W. E. de lumea de afara.
- Activati!
Un murmur razbatu prin generatoarele de putere, intensific?ndu-se clipa de clipa. Cabina se ?ntuneca, strabatuta de o p?cla cenusie.
Fulgerul brazda noaptea din masina si disparu, ca o parere.
C?nd p?cla se destrama, cabina era goala. Pe chipurile celor prezenti se putea citi teama.
- Experienta nu va reusi, profesore! se facu auzit un glas pitigaiat. E drept, calculatoarele au aflat data exacta a aparitiei vietii pe Pam?nt, dar acesteia i-ati adaugat doar sase zile terestre... Cele sase zile ?n care Dumnezeu a facut lumea se masurau ?nsa altfel...
Profesorul se uita naucit la asistenti.
- Cred ca are dreptate, ?ngaima el. Cred ca nu vom afla nimic... Nu vom sti daca viata a aparut datorita vreunui Dumnezeu...



* * *

- Blob... mmbgl... Ma ?nec! reusi sa mai zbiere Jaach ?nainte ca gura sa-i fie astupata cu apa.
...O liniste necunoscuta p?na atunci puse stap?nire pe trupul sau. Era ?nconjurat de o lumina divina...
Socul electric care ?l strabatu ?l trezi crud la realitate. Era ?mbracat ?ntr-un ciudat costum de scafandru si plutea printr-o ?ncapere plina ochi cu apa.
Alaturi de el, trei fiinte hidoase, asemanatoare - ?de foarte departe?, g?ndi Jaach - cu niste pesti, se holbau la el. Nu apuca sa ?ntrebe ce fel de vietati erau, ca un g?nd ?i strabatu mintea.
?Ai ajuns aici la timp, straine. Daca nu apareai tu, am fi lasat pustiu acest loc...?
- Nu ?nteleg..., dadu W. E. sa comenteze, dar palma uneia dintre fiinte ?i scutura casca si odata cu ea capul si odata cu el creierul.
Rezultatul a fost ca timp de c?teva secunde n-a mai gasit nimic logic ?n ceea ce-l ?nconjura. Asta p?na c?nd simti un nou soc electric. ?Vezi plasma asta? Vei face din ea o sfera c?t mai cutata cu putinta...?
- Adica?! Jaach W. E. era nedumerit.
?Foloseste-ti imaginatia...?
- Si daca n-am? facu el pe desteptul.
O noua palma ?l duse ?n tara z?nelor. C?nd ?si reveni ?l privi cu ochi bovini pe agresor.
?Acum ai...?
SA FIE LUMINA! tuna ceva. Jaach W. E. nu putu sa-si dea seama ce, ?ntruc?t o jumatate de zi de atunci ?ncolo timpanele ?i fluierara ca niste locomotive. O lumina orbitoare se revarsa ?n ?ncapere si, de voie de nevoie, se puse pe treaba.



* * *

Lucrul ?i lua o zi ?ntreaga, dar ceea ce ?l ?ngrijora mai tare era faptul ca ?opera? semana cu ceva cunoscut, dar nu stia cu ce. C?nd ?nceta sa se mai ?ntrebe si vru sa anunte ca a terminat, aceeasi voce de tunet ?i lua simtul orientarii.
SA FIE O TARIE PRIN MIJLOCUL APELOR SI SA SE DESPARTA APE DE APE!
Daca n-ar fi fost casca, mandibula lui W. E. ar fi ?ncercat cu siguranta sa atinga cosul pieptului. ?n actualele
conditii ?nsa, se multumi sa asculte indicatiile.
?Vei izola constructia de apa cu ajutorul acestei plase, apoi vei elimna apa ramasa ?n interiorul plasei DAR vei lasa apa si pe constructie...?
Ofta si relua lucrul.



* * *

- Permiteti..., ?ncerca el timid.
Palma ?l trimise ?n celalalt colt al ?ncaperii. Capul ?ncerca sa vireze st?nga dar nu reusi.
- Lua-v-ar...
Socul electric ?l facu sa urle. ?Daca nebunii astia ma mai mesteca mult, ?i...? Nu mai apuca sa termine, caci creierul ?i intra din nou ?n rezonanta.
SA SE ADUNE APELE CELE DE SUB P?NZA LA UN LOC SI SA SE ARATE USCATUL!
Extenuat, Jaach se preda.
- Permiteti sa merg la baie?



* * *

Dupa trei zile de truda, constructia ajunsese sa aiba tot mai multe ciudatenii. Jaach W. E. fusese pus la un calculator gigantic pentru a programa, cu ajutorul lui, ?nvelisuri pentru sfera.
?n ziua urmatoare ?l pusera sa lumineze nu-stiu-cum constructia. Jaach nu mai ?ntelegea nimic, dar asemanarea izbitoare cu ceva cunoscut ?l macina. ?Cu ce naiba aduce??



* * *

De-abia mai putea tine ochii deschisi. ?l pusesera acum din nou ?n fata calculatorului si ?l convinsesera, dupa doua-trei palme, sa faca niste obiecte care sa se miste pe constructie.
Lipsa de imaginatie era tot mai acuta asa ca, ?ntr-o ultima sclipire de inteligenta, facu niste dinozauri. Ghinionul lui.
C?nd cei trei venira l?nga el, crezu ca vor face apoplexie. Ochii le iesira din orbite ca la melci, iar gurile li se deschideau si ?nchideau ritmic - ?chiar ca la pesti?, cugeta W. E..
Cugetarea nu dura mult, caci ?n secunda urmatoare privea computerul de foarte aproape. ?Periculos de aproape?, mai facu un efort creierul sau.
?Bine ba?, idiotule, tu te crezi smecher? Ce-s enormitatile astea? Reseteaza tot si fa niste obiecte mai mici, ca de nu...?
Jaach W. E. concluziona ca e mai bine sa nu mai cugete nimic. Avea acum de lucru si pentru ziua care urma.



* * *

Un nou fulger brazda cabina. C?nd p?cla se ?mprastie si usa se deschise, un trup teapan se prabusi pe podea.
- Parca a cazut Statuia Libertatii! se mira cineva.
Trei oameni se repezira sa-l ridice pe Jaach W. E.. Pe chipul acestuia doar ochii - oarecum - mai miscau, precum proiectoarele unei baze militare.
Doua palme se abatura peste chipul ravasit. Efectul lor depasi orice asteptare. Jaach W. E. urla ca din gura de sarpe, se ridica si ?ncepu sa ?ncerce cu capul rezistenta peretilor.
Oprirea fu la fel de brusca precum pornirea. Jaach W. E. ramase ?mpietrit ?n fata unei harti.
- Ce naiba ai, Jaach? Ce-ai facut ?n trecut? izbucni profesorul.
- Asta! g?nguri el, arat?nd spre harta pe care trona, maret, globul pam?ntesc.

[mariusd_bn]

Cartea Mortilor

Short story

Sunt un cititor. Citesc orice. Cand nu am carti, citesc ziare. Reviste. Etichetele de pe produse. Prospectele de la medicamente. Reclamele de pe marginea drumului. Tot ce este o insiruire inteligibila de semne tiparite imi creeaza o stare placuta si nu ma pot abtine.
Cand eram mic citeam sub patura. Aveam o lanterna facuta rost de la un prieten si citeam ca nebunul. Dimineata de-abia ma trezeam pentru a merge la scoala. Lanterna era excelenta, incercasem prima oara cu lumanarea, dar era sa iau foc cu totul si era gata, gata sa ma prinda ai mei?
Intr-un an am fost plecat la munte. Am niste prieteni acolo. Nu au curent, apa din fantana. Peisajul este mirific. Un singur ceas in toata casa. Un ceas mic, de mana, rusesc. Arata ora cea veche si vara, nu-l schimbasera dupa ora de vara. Oricum, timpul era mai dilatat acolo. Am plecat linistit, gandindu-ma ca voi sta cateva zile departe de televizor, radio, telefon, carti si tot ceea ce inseamna civilizatie. Pentru mine, desigur. Primele zile au trecut usor. Am urcat pe varfurile din apropiere, am baut apa minerala din izvoare, am mancat zmeura si am cules afine. Insa foamea de litere ma devora in interior. Dupa doua zile am inceput sa ma simt rau. Trebuia sa citesc ceva. Orice. A, am uitat sa va spun ca citesc si cand mananc. Atunci citesc cel mai bine. Sunt linistit si nu ma deranjeaza nimeni. In sfarsit? Am inceput sa caut nervos printre lucrurile prietenilor mei. Nimic! Am mai stat o noapte fara? M-am zvarcolit intr-una si am visat carti! O multime de carti, insa in momentul in care puneam mana pe ele si le deschideam, foile erau albe! Dimineata m-am trezit nervos si lac de sudoare. I-am intrebat pe ei. Au spus sa caut prin pod. Am urcat plin de speranta si am inceput sa cotrobai. Dupa doua ore, plin de panze de paianjeni si praf, am reusit ? gasisem o carte. Nu conta ca era fara coperti, ca nu avea nici inceput nici sfarsit! Am coborat in goana scara podului, cu ochii in carte ( era sa imi rup gatul coborand, calcasem pe langa unul din fusteii scarii ). M-am asezat pe o patura in spatele casei si am inceput sa citesc. Era o carte scrisa de un scriitor rus, cred, cu niste tovarasi care lucrau entuziasti undeva prin Siberia ? nu conteaza oricum, spre propasirea societatii socialiste multilateral dezvoltate. Am sorbit-o asa cum era, in doua ore. Chiar daca nu stiu cum s-a terminat, excursia la munte a fost excelenta, in cele din urma?
Nu mult dupa aventura de la munte, ma apucasem de yoga. Si, bineinteles ca am inceput sa citesc carti scrise de diversi yoghini, Swami Vivekananda si altii. Eram fascinat de universul care mi se revela din carti. Faceam si exercitii. Ce puteam si eu, bineinteles. Acele lecturi m-au indrumat spre studiul mortilor, a reincarnarii, transmigrarii sufletelor. Yoga m-a facut mai atent la energiile subtile. Mi-am dat seama ca fiecare lucru este insufletit de ?atman?, chiar daca e un obiect. Ce mi s-a parut curios a fost faptul ca energiile clocoteau in interiorul cartilor pe care le citeam. De yoga m-am lasat dupa un an din cauza gurului, care era un profitor. Dar energiile cartilor ma fascinau. Citisem ?Cartea tibetana a mortilor? in doua zile fascinante si ma simteam extraordinar. Urma la rand ?Cartea egipteana a mortilor?. Dupa ceva vreme am reusit sa o cumpar. Fericit, am alergat cu ea acasa si am deschis-o. Dupa cateva randuri, m-am oprit. Pe moment, nu mi-am dat seama ce se intampla. Am lasat-o deoparte si am inceput alta. Dupa cateva zile, am incercat sa o reiau. Nimic. Am lasat-o din nou deoparte. Pana ce mi-am dat seama ca ceva nu e in regula cu acea carte. Am facut un experiment. Am pus cartea pe masa, in fata mea. AM inchis ochii si am pus palma stanga desfacuta deasupra copertii cartii. Dupa cateva momente am simtit o raceala cumplita urcand din carte si cuprinzandu-mi bratul. Speriat, mi-am tras mana. Am luat cealalta carte si am pus-o langa prima. Am repetat experimentul. Stupoare! La cea de a doua carte am simtit o energie calda si placuta. Surprins, am repetat experimentul. Si senzatiile au fost la fel. Speriat, am pus cartea cea ?rea? deoparte. Nu am mai citit-o niciodata. Ba chiar am facut-o cadou unei persoane nu prea dragi mie?Simtisem ca daca va ramane in preajma mea sau voi incerca sa o citesc, ceva extrem de rau mi se va intampla. Oricum, pana ce nu am dat-o, am patit o gramada de chestii aiurea ? mi-am rupt piciorul si m-am imbolnavit de bronsita cronica.
De atunci fac acelasi experiment cu fiecare carte pe care o cumpar? Nu am mai cumparat niciodata carti ?reci?. Nu pot sa imi explic de ce se intampla asa, dar sunt grijuliu sa nu mai introduc in apropierea aurei mele obiecte care emit radiatii negative, consumatoare de energii vitale.
Nu mai scriu nimic despre acele experiente, deoarece mana stanga aproape ca mi-a anchilozat si raceala de moarte de atunci mi-a cuprins si creierul si nu mai pot scrie decat cu dreapta! Deocamdata?.

- evenimentele relatate mai sus sunt inspirate din realitate -
_________________
Marius Damian
AVANGARDA key holder
http://www.avangarda.bn.ro

[ovidiu bufnila]

PUNCTE DE VEDERE
short short story SF
de Ana-Veronica MIRCEA


Era un motan străin. Pasămite, nimerise pentru prima oară ?n ograda noastră. Dar era frumos şi bl?nd, şi soră-mea, leşinată după m?ţe cum e, s-a grăbit să profite de neatenţia mamei şi să-l omenească cu o porţie de sm?nt?nă ? una zdravănă, care mi-ar fi ajuns şi mie!
Hulpavă, jivina vr?stată ? ce mai, un tigru un miniatură! ? a ?nfulecat totul pe nerăsuflate. Apoi, ling?ndu-şi cu graţie petecul alb din care ?i răsăreau mustăţile, şi-a ?nălţat spre noi ochii verzi şi a spus, cum s-ar zice, miorlăindu-se:
- Bogdaproste, oameni buni!
Nevenindu-mi să-mi cred urechilor, am ?ncremenit ca prostul, cu ochii holbaţi şi cu gura căscată. Au trecut c?teva secunde bune ?nainte de a reuşi să articulez, b?lb?indu-mă:
- Sfi-i-inte Sisoe! Eşti prima pisică care vorbeşte! Să-mi spună cineva că visez! am adăugat, ciupindu?mă de braţ şi observ?nd-o, cu coada ochiului, pe soră-mea ? care mă privea ca pe un extraterestru.
- Nu visezi! Lasă prostiile! m-a repezit motanul ? şi a adăugat, cu modestie: Dar nu sunt eu prima pisică care vorbeşte, tu eşti primul om care reuşeşte să ne ?nţeleagă!

[ovidiu bufnila]

ULTIMA PARTIDĂ
short short story SF de
Ana-Veronica MIRCEA





C?nd a ?nceput să joace?
Demult? Nici măcar nu-şi mai aduce aminte dacă au trecut ore, zile, luni, ani, secole, eoni? Oricum, timpul nu are nici o importanţă ? el ?nsuşi l-a inventat şi ?l poate ignora, opri, ?ntoarce, răsuci, ?mpleti, destrăma? ?i poate face orice, dar nu acum. Acum jocul nu-i dă pace.
Tot el a inventat şi jocul. De fapt, joacă cu sine ?nsuşi, făurindu-şi, pentru fiecare partidă, un alt adversar - şi e un fleac să c?ştige, reuşind să şi-l supună.
Mda, aşa a fost p?nă mai adineaori. Victoria a tot fost o bagatelă. Asta l-a ?nd?rjit, l-a făcut să joace iarăşi şi iarăşi, străduindu-se din răsputeri să zămislească o creatură ?ndărătnică care, ignor?ndu-şi nevolnicia, să se sumeţească, răstălmăcindu-i poruncile atunci c?nd nu i le dă uitării, lu?ndu-i numele ?n deşert şi nesocotindu-i puterea.
Ei bine, se pare că a reuşit, că e ultima partidă. După ce s-a ?ntins ca o pecingine, folosindu-i sau st?rpindu-i fără scrupule pe ceilalţi, pe ?nvinşii partidelor trecute, neamul descendenţilor creaturii, plin de cerbicie, ?l sfidează, asum?ndu-şi prerogative de creator. Şi asta numai şi numai fiindcă a descoperit , cel mai adesea din ?nt?mplare, c?teva dintre legile lumii ?ncropite de Jucător - şi b?jb?ie printre ele, ?nchipuindu-şi că struneşte stihii pe care nimeni n-a mai ?ndrăznit să le ?nfrunte.
Mda, creatura e perfectă. E pe punctul să c?ştige partida, căci, ?n ?ndărătnicia ei, se ?nverşunează să ?şi urmeze propriul drum, deşi, ?n rarele-i momente de luciditate, pricepe că se ?ndreaptă spre pieire, că se grăbeşte să se distrugă, băt?ndu-şi joc de tot ce i s-a dăruit spre a dăinui, din tată ?n fiu, ?n adăpostul primitor al supunerii depline.
Sf?rşitul e aproape. Jucătorul o ştie - şi e pregătit să verse o lacrimă ?n amintirea ultimei sale jucării, ?n amintirea creaturii răzvrătite, a creaturii care, atunci c?nd nu va mai fi, va fi ?nvingătoare! ?n amintirea creaturii pe care ar mai putea să o salveze, arunc?nd asupră-i doar ?ncă un strop de umilinţă, unul de bun simţ şi unul de respect? Dar ce haz ar avea?

[ovidiu bufnila]

ECOLOGICALLY RIGHT
short short story SF de
Roxana BRINCEANU

De dimineaţă c?nd m-am dus să-i dau de m?ncare, calului meu ?i dispăruse o ureche. Dispăruse pur şi simplu. Am vrut să chem veterinarul, dar, cum nu avea nici o rană şi părea că se simte bine, am renunţat.
L-am chemat ?nsă peste c?teva ore, c?nd am văzut că i-a dispărut şi cealaltă ureche şi coada. Veterinarul l-a examinat, a văzut şi el că nu are nici o rană şi pare că se simte bine, şi a ridicat din umeri. Mi-a zis să-l hrănesc bine şi să-l scot mai des la plimbare, apoi a plecat lăs?ndu-mă singur l?ngă calul meu fără urechi şi fără coadă.
Ne-am plimbat mai mult dec?t de obicei, căutam să observ vreo problemă, un semn de oboseală, de slăbiciune, ceva, dar totul părea ?n regulă. Aveam un cal sănătos, doar că arăta ciudat aşa cum era acum. La ?ntoarcere l-am ţesălat ?ndelung, i-am pus m?ncare ceva mai multă ca de obicei, l-am m?ng?iat, iar el mi-a răspuns cu aceeaşi privire caldă dintotdeauna. Nu m-am putut ?mpiedica să fiu puţin suspicios.
C?nd am ieşit din grajd, mi-am ridicat exasperat privirea spre cerul de plastic. Cu ce greşisem oare să merit un cal fără urechi şi fără coadă?! M?ine o să chem un alt veterinar.
L-am chemat chiar ?n aceeaşi seară. S-a uitat şi mai suspicios dec?t mine la calul fără urechi, fără coadă şi cu trei picioare şi a ridicat din umeri. Nu avea nici o rană şi părea că se simte bine. Ba chiar a sforăit vesel c?nd i-am ?ntins o bucăţică de zahăr, şi m-a privit cu căldură. Veterinarul mi-a zis să-l hrănesc bine, şi probabil mi-ar fi zis să-l scot mai des la plimbare dacă nu şi-ar fi amintit că are doar trei picioare. Mi-a recomandat un supliment nutritiv şi mi-a zis că pot să-l chem la orice oră dacă se mai ?nt?mplă ceva.
Nu l-am mai chemat. La ce bun? A doua zi dimineaţa, calul meu nu mai avea picioare deloc. Am simţit un nod ?n stomac c?nd l-am văzut zăc?nd pe patul de paie şi privindu-mă cu ochii săi bl?nzi. Mi-am reţinut lacrimile şi l-am m?ng?iat, l-am c*răţat, i-am pus m?ncarea - cu suplimentul recomandat ? şi apa l?ngă el ca s-o poată ajunge uşor, l-am alintat, i-am dat o bucăţică de zahăr ?n plus şi i-am promis că mă ?ntorc repede. Am ieşit din grajd cu ochii ?n lacrimi, am ?ntrebat din nou cerul de plastic cu ce am greşit de mi se ?nt?mplă asta tocmai mie, apoi mi-am văzut de treabă.
După amiază m-am ?ntors la el, nu-i mai dispăruse nimic, şi m-am hotăr?t să nu plec de acolo, dacă i se mai ?nt?mplă ceva măcar să ştiu cum şi de ce.
Dar am adormit. Spre dimineaţă m-am trezit, speriat, şi aveam şi de ce. Din cal nu mai rămăsese dec?t capul şi o parte din g?t. Am sărit ?n picioare ?ngrozit, iar calul ? capul de cal ? mi-a spus:
- Calmează-te, şefu?. N-am nimic cu tine personal. Alta e problema. Conform drepturilor cailor liberi, nu mai vreau să stau ?ntr-un dom ?nchis, ?ntr-un microsistem artificial.
?Drepturile cailor liberi??!! Habar n-aveam că fostul meu cal se ocupa de politică. De fapt, habar n-aveam că am ? adică avusesem ? un cal care vorbeşte.
- Ţi-am creat toate condiţiile...
- Merci, şefu?, zise restul meu de cal care vorbea şi făcea politică. Dar caii au drepturile lor. Drepturile cailor liberi.
Eram at?t de uluit ?nc?t uitasem să mai fiu speriat.
- Bine, dar... Unde o să te duci? Afară e un deşert radioactiv. Şi ?n plus... ai şi tu un rol ?n sistemul ecologic al domului. Nu poţi să dispari aşa pur şi simplu.
- Ba bine că nu! r?nji capul de cal care-şi cunoştea drepturile.
Şi dispăru complet.
Am rămas un timp privind neajutorat grajdul gol. Apoi am ?mpins uşa de plastic, am ieşit afară sub cupola de plastic şi am inspirat ad?nc aerul reciclat. După care am intrat ?n casa mea de plastic.
Acum ?mi număr peştii din acvariu. Parcă sunt mai puţini. Mă aştept ca, ?ntr-o bună zi, ultimul dintre ei să-mi spună ceva despre drepturile peştilor liberi.
Şi, din c?nd ?n c?nd, mă privesc ?n oglindă.

[ovidiu bufnila]

Campuri Magnetice
roman de
Ovidiu BUFNILA


Capitolul 6385


M-am dus ?n Molina Mar, eu, fiinţa unificată, să-l caut pe pricoliciul de la Arsenalul din Galeea.
Ştiam că Pitoşkin ?i cumpărase nişte ghete de la solduri.
L-am găsit pe lăudăros juc?nd bile cu oamenii ?mpăratului Ogawa care luaseră urma Bobolinei neslăbind-o din ochi.
Pricoliciul s-a lăudat că a văzut Mandhala cobor?nd din lună şi că ştie el un v?nător de balene care şi-ar fi făcut de cap cu femeile din Mandhala.
Ce femei!
?l făcuseră harcea-parcea pe generalul Monteores. ?l umiliseră pe Agobembe Kabila. ?i făcuseră zile negre lui Abu Kad?r şi nopţi albe lui Obin Oba. Se destrăbălaseră, neruşinatele, cu toţi groparii, vidanjorii şi hingherii din Gatanga Masai, din Gubole Babo şi Kamcean Kaman.
Pricoliciul avea nişte mustăţi uriaşe, verzi şi o barbă roşie, roşie. Purta nişte nădragi peticiţi deşi era putred de bogat. Găurise porţile gogomiţilor şi meterilor cu şuturile sale năucitoare iar chipul lui apărea pe toate afişele companiilor care vindeau nemurire şi noduri informaţionale ?n Azego Bazego, ?n Bankusai şi Adamville.

[ovidiu bufnila]

ARMELE ZEILOR
story SF de
Ovidiu Bufnila


In urma cu o mie de ani, in Insulele Katai, principele era inca dorit de mii de femei, era inca pizmuit de baronii de sticla care conspirau impotriva imparatiilor si era inca ascultat cu evlavie de savantii de pe muntele Asahor, acolo unde s-a aratat pentru prima oara chipul M?ntuitorului.
Acum insa, odihnindu-se pe o piatra cazuta din cer la sf?rsitul toamnei, nu departe de tarmul marii, principele tragea sa moara.
Singur.
Aerul e greu. Cerul parca-i de fonta. Rar trece cate o lumina ratacita care-si cauta un corp pe masura, t?njind sa fie si ea, pentru o clipa, fie o antilopa, fie z?mbetul unei femei, fie dangatul clopotelor franciscane din Balkoon.
Trece un calugar care se indreapta catre Insulele Katai. Nici nu se uita la principe, nu-i pasa. Are obrajii bine inrositi si tocmai a iesit din iatacul iubovnicelor dezmatate care ar fi trebui sa-i astepte neprihanite pe cavalerii porniti catre Soare-Apune, are burdihanul plin cu vin de Madella, rubiniu si cu buchet ametitor.
- Fii bun, o picatura de apa, cerseste principele t?r?ndu-se in urma calugarului.
Colbul drumului se ridica de sub sandalele m?nastiresti si umple barba princepelui innec?ndu-l.
Calugarul se pierde in sc?nteierea unei raze de soare bolnava si nebuna.
Trece un armurier grabit sa duca o comanda unui vajnic manuitor de lance, apoi trec niste fete zburdalnice, trec niste ghicitori in stele, trec niste curveturi sulemenite foarte si foarte galagioase.
Principele se sprijina in toiag adulmec?ndu-le, dorindu-si coapsele lor fragede, inchipuindu-se adormit in poala lor, m?ng?iat de sf?rcurile mari, zemoase.
Trece un cronicar si-l loveste cu ura. Trece un f?nt?nar de stele din Copa, orasul mincinosilor, si-l loveste si el pe principe cu ura. Trece un trompetist si-l loveste si el hohotind dispretuitor.
Principele descopera incet, incet ca dincolo de programele pe care le instructionase c?ndva in Reteaua cladita de supusii lui, se rostuiau si alte instructiuni pe care, iata, nu le aflase vreodata in registrul sau de navigatie. Isi imaginase ca lumile sunt construite numai pentru navigatori ambitiosi, gata oric?nd sa infrunte stihiile v?rtejurilor virtuale.
O lacrima i se prelinse pe barbie.
De unde veneau oare toate aceste fiinte at?t de nepasatoare, at?t de rele, de unde veneau aceste constructii hidoase?
De dincolo de st?nci isi facura aparitia cinci betivi hahalind si arunc?nd cu structuri organice in pasarile marii. Structurile se ancorau de aripile luminoase, patrundeau ad?nc in trupurile pasarilor. Vazduhul se umple de s?nge iar timpul se valureste amestec?nd momentele trecute, prezente si viitoare.
Principele isi reseta programele.
Betivii se apropie de el. Gata sa-l calce in picioare.
Vruuuum!
Corpurile betivilor explodeaza in jerbe multicolore, nisipul se umple de fluide sarate si liliachii. Undeva, in v?ltoarea de evenimente izbite de virusii principelui, calugarul cade in genunchi. Limba i se umfla. Pielea-i plezneste.
Multimile din Katai se v?nzolesc pe plaja aclam?ndu-si princepele. Principele le imbratiseaza cu privirea, maiestuos.
Halebardierii str?ng resturile programelor, toarna s?ngele ramas in niste cupe de argint care zumzaie b?ntuite de curenti electrici.
Principele face un semn august. Multimile ingenuncheaza. Femeile pl?ng zg?riindu-se pe s?ni. Savantii se mansturbeaza speriati intr-un colt, pe sub arcadele de platina si sticla de Caraba, orasul pustiirilor.
Principele rearanjeaza evenimentele din Retea si, plin de intelepciune, ii ucide pe toti ratacitii care, in nestire, preamarisera domnia vulgului si lipsirea de principii, astept?nd sa gaseasca armele zeilor in propria lor ratacire.

[ovidiu bufnila]

COMPRESOR
short story SF de
Ovidiu BUFNILA

Iesind din Templul Albastru, Kansokan isi desfacu aripile de sticla si se av?nta catre inaltul cerului. Trase in piept aerul tare al inaltimilor si privi plin de curiozitate catre Orasul Plasmuirilor pe care fluizii din Nord il comprimasera ascunz?ndu-l intr-un nor de dimineata.
- Trebuie sa platesti, suiera dinozaurianul Terminor alunec?nd intre doua bifurcatii fluide, scutur?ndu-se de spuma, valurind timpurile. Trebuie sa platesti ca sa poti intra acolo, iubitule Kankosan!
- Saiko! racni Kankosan r?njind. N-am chef sa intru acolo! N-am chef, ma multumesc sa navighez prin forumuri.
- Nimic nu se compara cu Orasul Plasmuirilor! E cel mai tare drog, e adevaratul Compresor! E poarta catre vitezele virtuale! Bandolibina, curveta aia din Insulele Drogatilor, mi-a spus ca a incercat niste senzatii bestiale! E mult mai ca lumea dec?t pe forumuri! C?ti poti anihila pe forumuri? Zece, o suta, o mie? Odata intrat in Orasul Plasmuirilor poti dezactiva cel putin un milion de navigatori intr-o fractiune de secunda! Senzatia e bestiala, te desfunzi, te transformi intr-o supernova, te cuantifici, plutesti asemenea unei mari meduze virtuale prin aproape intreg universul plin de universuri. Smecheria e ca poti fi tu insuti in cele din urma principiul compresor! Imtelegi, tipule?
Kankosan scoase limba-i argintie si, coborind lin intre ape, isi seta instructiunile care-i placeau cel mai mult din toate cele zece mii cu care fusese inzestrat la nastere. Se transforma intr-o bicicleta.
Vreme de vreun ceas nu trecu nimeni pe l?nga el dar in cele din urma, venind dinspre port, se vizualiza o faptura apetisanta. Kankosan ii scana rapid matricea informationala. Ii citi istoriile alternative si, pentru o clipa, se g?ndi sa o ucida folosind un foc de artificii pe care il furase in timpul carnavalului de la Rio.
Agamela Maga Ama apuca ghidonul plina de hotar?re. C?ntari bicicleta dintr-o privire si, suier?nd multumita, se arunca in saua argintie.
Konkason vibra de placere. Renunta la g?ndul ucigas. Se lasa comprimat de pitulicea pufoasa si zemoasa care rasp?ndea un parfum imbatator si care in mod sigur nu cunoscuse vreodata voluptatea patrunderii unui virus informational din clasa falusoidelor purpurii pe care le produceau departe de lumina zile fluizii din Nord.
Agamela Maga Ama incepu sa pedaleze de nebuna las?ndu-si pitulicea nebuna sa guste din fluidele lui Konkason. Tipa de placere azv?rlindu-si cele o mie de silicoane in inaltul norilor pufosi ca niste pernute.
Cerul cazu oblic incep?nd sa se scurga im Orasul Plasmuirilor cu o viteza ametitoare. Sunetele lumii, strivite, se preschimbara in niste sclipiri de otel infund?ndu-se in pliurile comprimate din ce in ce mai dureros de c?mpurile magnetice. Dar Konkason nu lua seama la ce se int?mpla in jurul lui. Se bucura fara teama de pitulicea aia nebuna pe care Agamela Maga Ama parea s-o striveasca pe saua argintie a bicicletei fara sa-i pese nici ei de tot ceea ce se int?mpla in jurul ei.
Dinozaurianul Terminor, imbat?ndu-se strasnic in buza toamnei, intr-o bodega din setarile aurii ale m?ndrei cetati Walhadala, cetatea unde cruciatii se straduisera sa-l gaseasca pe M?ntuitor in urma cu doua mii de ani, ii povesti unei principese din Baltile S?ngerii ca bietul Konkason fusese supus unei comprimari at?t de puternice inc?t matricea lui informatiobnala a colapsat transform?ndu-se in cele din urma intr-un frumos foc de artificii care a luminat intrarea Agamelei in Orasul Plasmuirilor.
Unii briganzi din inima sudicelor au pus laba pe dinozaurian si, la ceas de noapte electrica, l-au jupuit de viu. Nimeni nu stie daca povestea asta cu principiul compresor ar fi adevarata.
Uneori vorbim despre astfel de lucruri dar supraveghetorii alveolelor ne m?na cu bicele inapoi in propriile noastre lumi mici in care nimeni n-a auzit de universul plin de universuri si nici de fluide si nici de pitulici zemoase.
Poate ca sunt numai plasmuirile cu care, noi, sclavii marilor ecrane virtuale din Retea, ne m?ng?iem intre un spam sau altul.

[ovidiu bufnila]

Big Bang Boo
story de
Ovidiu Bufnila


Masa lui Jelly Fish era incarcata cu o multime de bunatati marine care, toate, se intreceau sa-si sumeteasca nebuna de Pax 6 in fel si chip.
Pax 6, gagiilor, e gena vazului si toata tevatura despre care va vorbesc are o oarecare tangenta cu teleologia.
Poanta e ca Jelly Fish era privit de intreaga sa masa de bucate. Gongorzolla de la Arsenalul Lunar i-a atras atentia asupra acestui lucru. Pentru Jelly Fish care fusese serios incercat in Razboaiele de Imagine de la sf?rsitul Mileniului, toata povestea capata dintr-odata greutatea unui miracol. Defaz?ndu-se in pliurile temporale ale evenimentului-pr?nz, Jelly Fish incerca sa-si modifice imaginea valurind-o.
Gongorzolla s-a pl?ns c?tiva ani mai incolo unui v?nator de balene de sticla din Kamceaikan ca incercarea lui Jelly Fish i-a produs o serie de neajunsuri, simultaneitatile sale av?nd serios de suferit.
Pr?nzul la care bunatatile marine l-au privit pe Jelly Fish ca o totalitate respectabila, ca o singura fiinta, a devenit celebru in toate galaxille valurite ale universului plin de universuri. Multi colectionari s-au inghesuit la t?rgurile verii de pe asteroidul Mandha sa cumpere momentul digital pe care niste maestrii ai licitatiilor l-au numit sugestiv Marele Pr?nz al Intregii Privirii .
Niste filozofi din arhipelagurile Purpurii si-au manifestat serioase indoieli incerc?nd sa demonstreze ca fiintele sincrone, nascute sub presiunea c?mpurilor magnetice aidoma unor structuri vii exemplare, sunt doar inventia unor rataciti.
- Nu voi incerca sa demosntrez contrariul, i-a scris Jelly Fish unei femei necunoscute care se virtualiza din c?nd in c?nd in siajul sau. Pur si simplu nu am chef, nu am deloc chef. C?nd vei primi acest mesaj, eu ma voi fi valurit inspre momentele digitale nordice iar tu probabil ca-ti vei fi schimbat epiderma. Mi-ar placea sa facem un pic de sex in maniera traditionala fara sa ne fugarim prin momente digitale pacalitoare si pline de v?rtejuri virtuale. In sf?rsit, pur si simplu imi pregateam un pr?nz pe cinste c?nd m-am simtit privit. Nu era, as vrea sa stii, o privire obisnuita, ci un intreg concert Pax 6! Ma intreb cum au reusit toate genele Pax ale bunatatilor marine sa se sincronizeze pentru a ma focaliza si mai ales as vrea sa stiu de ce au facut-o. Intentia nu mai trebuie demonstrata.
- Crezi ca e in mod clar o intentie? intreba femeia virtuala lu?nd diverse forme pentru a-l amuza pe Jelly Fish. Poate ca regimul tau de navigatie iti joaca feste. Poate ca o furtuna magnetica ti-a bulversat momentul digital. Sau poate ca proximitatea mea a facut ca totul sa devina haotic in existenta ta. Ar fi interesant ca, valurindu-ne unul intr-altul, sa descoperim mai multe scenarii. Poate ca acest faimos pr?nz la care l-ai invitat pe preotul Gongorzolla nici n-a avut loc in realitate si poate ca e doar in imaginarul cuiva, a unui tridimensional, de exemplu. De ce l-ai invitat pe Gongorzolla? Ce ai sperat?
Jelly Fish nu se astepta la o asemenea indrazneala. De obicei, femeile virtuale care se unduiau fantomatic in siajul sau erau discrete in privinta existentei sale valuritoare. Dialogurile cu ele se inv?rtea in jurul sexului si at?t.
- As vrea sa-ti dau un nume, sopti Jelly Fish incerc?nd sa stabilizeze momentul digital si construind pe loc o realitate adiacenta. O faleza. O terasa. Un ocean. Un chelner. O masa in doi. Sampanie.
- Elsatra e numele meu, spuse femeia virtuala accept?nd sa ia o forma oarecare dintr-un pliu pe care Jellz Fish il localizase deja in periferiile sale magnetice. Elsatra!
- Elsatra, incepu Jelly Fish cuprins de emotie, l-am invitat pe Gongorzolla pentru ca aveam de g?nd sa-i pun c?teva intrebari despre Dumnezeu.
- Ah, facu Elsatra las?ndu-si buclele aurii sa se reverse printre picioarele mesei. Ce pasionant, Dumnezeu! O sa-ti spun un mic secret, am inventat un Dumnezeu pentru barbatii din constelatiile primare. Oh, nu, nu protesta! striga Elsatra ridic?nd cupa de sampanie. Recunosc, m-am jucat intr-un mod periculos. Am fost curioasa insa sa vad p?na unde pot impinge lucrurile. Am inteles astfel ca din motive stranii, credinta se valureste si ca in anumite bifurcatii, valurile de credinta vin unele peste altele nasc?nd o multime de mituri dar si confuzii de sens.
- Elsatra, sunt lucruri diferite si...
O orechestra de dixieland isi facu aparitia dintr-un moment anterior acestui fictional si, pus pe sotii, umplu intreaga faleza de ritmuri indracite. Dirijorul isi smulse pe r?nd cele sapte masti, se transforma din girafa in pian electric, apoi lua infatisari hazlii pentru ca lumea sa se destinda. Jelly Fish incerca sa modifice momentul digital dar nu reusi pentru ca orchestra de dixieland parea sa fie o constructie virtuala autonoma generata de prezenta unor atractori pe care el inca nu-i identificase. Hei, hei, striga el usor enervat, tocmai vorbeam despre Dumnezeu, va rog sa luati o pauza. Numai ca trombonistul il lua peste picior si slobozi o nota grava in bataie de joc, mititelule, suntem intr-o zona neutra, nu ne pasa de pr?nzul tau fabulos, nu ne pasa de femeia ta digitala si nici de povestile tale siropoase despre Dumnezeu!
Jelly Fish se lasa pagubas. In fond, preotul Gongorzolla se pierduse in imensitatea oceanului digital fiind luat de un SMS trimis la int?mplare de un smecher de haecker din Orasul Sticlelor si Vibratiilor.
- Chiar asa!? striga dirijorul protapindu-se in fata mesei ale carei unghiuri se inmuiasera deja sub presiunea c?mpurilor magnetice. Iti citesc g?ndurile, Jelly Fish, te scanez periferie cu periferie! Sa stii ca si noi ne-am int?lnit cu acest Gongorzolla! Stii ce ne-a cerut sa-i c?ntam?
- Ce? Ce? striga Elsatra bat?nd vesela din palme si fac?nd sa sara sc?ntei in toate partile. Vreau sa stiu! Vreau sa stiu!
- Nu te grabi, cucoana! Nu e de joaca! Gongorzolla ne-a cerut sa-i c?ntam Big Bang Boo! Intelegeti?
- Si?
- Pai nu stiti?
- Ce sa stim?! striga Jelly Fish blestem?ndu-se ca nu se inrolase in Serviciile Speciale pe vremea c?nd inca mai cautau multiplicanti aidoma lui si ca toata viata se ocupase de studiul sistemelor disipative intr-un amar?t de institut de cercetari specializat in domeniilor imagologiilor.
- Big Bang Boo e o parola. O melodie-parola care schimba codurile universului plin de universuri. Incepe cam asa.....
Jelly Fish nu avut timp sa reactioneze. Elsatra se topi prin vazduh. Periferiile lui se volatilizara. Cerul se crapa. Jelly Fish incerca sa-si incheie existenta intr-o cheie anecdotica dar trombonistul il scaose din functiune cu un Si bemol.
- Hei, sefu', pe asta l-am ras. Am stabilizat c?mpurile magnetice. Nu mai avem fluctuatii. Si acum ce facem?
Dumnezeu se intoarse spre trombonist si-l dezactiva la randul sau. Apoi se strecura in corporalitatea unei gene Pax 6 si incepu sa priveasca plin de curiozitate, de pe o masa incarcata cu fructe exotice si aflata nu departe de loja arbitrilor, cursa de cai din Nottigham.

[marius]

In afara lecturii pe care sper ca multi o si citesc,...
"multumim" ca inca nu ai uitat de noi!

[ovidiu bufnila]

Marius, cum as putea sa va uit? Sunteti niste oameni exceptionali care, plini de rabdare, de talent si de insurgenta ati intrat in jocul de imagine al Marelui Autoironic ovidiu Bufnila si m-ati ajutat sa construiesc o mica lume de Imagine in minunatul vostru arhipelag digital! As fi tare fericit daca veti sprijini dezvoltarea acestei reviste non-liniare si valurite, unice. Ar fi extraordinar sa aduceti tineri care sa se exprime aici liber, sa publice povestiri, opinii, ganduri, sa polemizeze despre SF, despre Valorile Imaginarului. Topic Science Fiction e un proiect unic si are drept tinta dezvoltarea Imaginarului in toate formele sale ingeresti. Fara sa dezvoltam cretivitatea si imaginatia nu vom putea niciodata inainta in actele noastre de existenta. Va astept aici in fiecare zi cu gandurile si talentul vostru. Va iubesc neconditionat!

Ovidiu Bufnila
editor sef
Topic Science Fiction

[vektros]

CEASCA DE CAFEA

Short Story by
Vera BOUCHARD




Pasesc tacuta pe podeaua rece a incaperii.
Umbre.
Un fosnet metalic.
Trebuie sa fiu atenta. Ei pot sa apara in orice moment...
Incetez sa respir. Ascult.
Tamplele isi urla mut vuietul de fluide.
Mai fac un pas.
Cosul pieptului zvacneste spasmodic. Aer! Respir.
Hmmm...poate ca nu e nimeni...poate ca m-am insel...
ZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZAAAAAAAAAAAANNNNNG!!!!!
Aratarea, venita de nicaieri, isi lateste buzele metalice intr-un ranjet descarnat. Ruginit.
Tresar. Imi apropii palma transpirata de anihilator. Bratul imi tremura. Respir sacadat.
Humanoidul priveste fix bratul tremurand.
Degetele-mi aluneca inspre centura. Un milimetru. Inca un milimetru. Hai! Trebuie!
Creatura se apropie. Aluneca pe podeaua intunecata.
Ii simt rasuflarea electrizanta pe piele. Porii mi se contracta intr-un fior.
Sar in laturi.
Ahhhhhh!
Fierbinteeeeeeeeeeeee!
Picaturi cafenii imi alearga pe p**a.
Durerea imi inclesteaza buzele intr-un rictus.
Fir-ar a dracului de treaba!!!!
Am varsat cafeaua!!!
Ma ridic de pe scaun.
Apuc un prosop si sterg cu furie.
Adun cioburile cestii de pe covor.
Inchid calculatorul.
Casc.
Ma intind pe canapea.
Imi potrivesc perna.
Sting veioza.

[Reclama]